Șef de laborator de la Spitalul Obregia, pus sub acuzare după ce ar fi luat mită de la o firmă

Șef de laborator de la Spitalul Obregia, pus sub acuzare după ce ar fi luat mită de la o firmă
Publicat: 11/11/2019, 13:55

Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Elena Postolache, la data faptelor medic primar șef de în Laboratorul de analize medicale din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”, pentru luare de mită în formă continuată.

Potrivit DNA, în perioada 29 august 2014-19 iunie 2015, în contextul derulării unor contracte încheiate între Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia” și o societate comercială, Postolache Elena ar fi primit în trei tranșe, de la reprezentanții firmei respective, suma totală de 102.200 lei.

„Banii respectivi, ce ar fi reprezentat 3,5% din valoarea fără TVA a facturilor emise de societatea respectivă și achitate de către Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”, ar fi fost primiți de inculpată în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, și anume întocmirea unor referate de necesitate pentru achiziția de produse necesare Laboratorului de analize medicale”, transmit procurorii, într-un comunicat de presă.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Ordin de la UE. Devine interzis în România. Măsura se aplică în toate statele membre
Mircea Badea, deconspirat de Carmen Brumă. Să-l mai credem?
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Conexiunile sociale ne schimbă microbiomul, sugerează un studiu